joi, 28 octombrie 2010

Transparenta fondurilor europene

"Jurnalismul românesc a luat în plină figură, pentru al doilea consecutiv, Marea Criză. Aparent, nu mai este loc de dezbatere pe un subiecte de fineţe, precum performanţa jurnalistică. Peisajul este dominat de incertitudini şi de prea multe întrebări retorice privind soarta jurnalismului de la noi.
Declinul industriei este confirmat periodic de cifre alarmante privind situaţia economică a intreprinderilor de presă. Şi declinul profesiei a fost prezentat sumbru în timpul şi după campania electorală din 2009. Voci impozante din mass media româneşti recunoşteau că au renunţat de mult să mai lucreze pe teren, să documenteze minuţios subiectele fierbinţi. E drept, cu jumătate de gură.
De cealaltă parte a zidului, populaţia (de fapt, eşantionul reprezentativ) pare şi mai descurajată de formele tot mai imprevizibile ale corupţiei1. În mod clar, prezumţia de corupţie planează asupra celor mai mulţi dintre pilonii statului român. Totuşi, noi am ales să ne concentrăm asupra unei concluzii extrase de autorii studiului: „Felul în care mass media reflectă fenomenul corupției în România și în toate țările democratice imprimă publicului tendința de a adopta o anumită atitudine față de acesta și de a considera că vizibilitatea crescută a cazurilor de corupție este sinonimă cu răspândirea fenomenului în societatea românească”.

Crudul adevar

  Tariceanu ne-a costat 67 de miliarde
*  Boc a fost mai ieftin: doar 30

           In ianuarie 1990, in trezoreria Romaniei exista un excedent de circa un sfert de miliard de dolari. Creantele externe ale tarii in valute forte occidentale si in ruble transferabile (datorii ale altor state fata de Romania ) se situau, undeva intre 6 si 6,5 miliarde dolari.
    Politicile publice amatoriste, lipsite de profesionalism si chiar de patriotism, privatizarea ca scop in sine si pentru obtinerea de comisioane,  rezultatele  privatizarilor  si in special neurmarirea de catre stat a valorificarii privatizarilor prin monitorizarea aducerii la indeplinire a clauzelor reciproce din contractele de privatizare ( vazi cazurile Aro, IMGB, Sidex, Alro, etc) in "primul rand destructurarea economiei nationale si a ocuparii salariale, irosirea resurselor de fonduri publice precum si calitatea actului de guvernare" au adus Romania aici.
  Dinamica deficitului de cont curent, a deficitului balantei comerciale (fob/fob si fob/cif), platile fara echivalent efectuate de Romania (serviciul datoriei externe) si acumularea datoriei externe exprimate unitar (in euro)  ne demonstreaza de ce gradul de saracie in Romania a atins cotele de astazi si nici nu mai necesota nici un fele de comentariu. 
Daca se spune ca "romanul s-a nascut poet" iar pe de alta parte "poetul are capul in nori" ceea ce scuteste oarecum romanul de rand de raspundere, imi pun intrebarea fireasca:
Ce ii scuteste de raspundere pe politicieni si pe aceea elita a lumii finantelor si economiei romanesti care au determinat sau au asistat la declinul economic si saracirea Romaniei?



© Bursa

luni, 25 octombrie 2010

La Multi ani Majestate!

Regele Mihai I împlineşte, astăzi, 89 de ani. Alături de familie, regele îşi sărbătoreşte ziua de nastere în Elveţia, la Aubonne.
Regele Mihai I este al patrulea rege şi ultimul din dinastia Hohenzollern-Sigmaringen
Fostul suveran al României Regele Mihai I s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia. Este fiul regelui Carol al II-lea şi al reginei Elena, prinţesă a Greciei. Regele Mihai I este al patrulea rege şi ultimul din dinastia Hohenzollern-Sigmaringen.
Mihai a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, după moartea bunicului său Ferdinand şi în urma renunţării la tron a lui Carol al II-lea. A fost detronat, însă, trei ani mai târziu, chiar de tatăl său. După abdicarea lui Carol al II-lea, în 1940, Mihai a revenit pe tron, unde a stat până în decembrie 1947, când a fost obligat de comunişti să abdice.
Intotdeauna am fost impresionat de verticalitatea si demnitatea persoanei regale ca si de modestia si frumusetea emanate de intreaga sa familie. 
Apartin unui secol apus , dar mai demn si mai frumos ca actualul!
La Multi Ani Majestate!